Tabla tip tigla

Lasat fara bani de un fals medic cardiolog.

Un bătrân în vârstă de 73 de ani, din municipiul reşedinţă de judeţ, a fost lăsat fără banii şi actele pe care le avea la el, de un fals medic cardiolog.
Din datele obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, totul s-a petrecut marţi, în jurul orelor 10:00, pe când bărbatul se deplasa prin spatele poştei de pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Suceava.
La un moment dat, el a fost acostat de un bărbat necunoscut care s-a recomandat ca fiind medic cardiolog. Chiar dacă bătrânul nu a acceptat, bărbatul i-a făcut un control sumar pe sub haină. Totul a durat aproximativ 30 de minute, după care falsul medic a plecat în grabă fără să spună nimic.
Atunci a realizat şi bătrânul că ceva nu este în regulă şi a sesizat lipsa portofelului ce îl avea în buzunarul interior al hainei în partea stângă, în care avea 350 de lei, buletinul, două carduri şi o reţetă medicală.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului.

Leave a Comment

Scroll to top